|
FUNDAŢIA „MARŢIAN NEGREA ”
Fundaţia culturală „Marţian Negrea” a fost înfiinţată în anul 1996 la iniţiativa familiei regretatului doctor Sorin Negrea, fiul compozitorului, profesorului, dirijorului şi muzicologului Marţian Negrea.
Membrii fondatori sunt dr. Sorin Negrea – fostul preşedinte al Fundaţiei-, Adrian Stoica -vicepreşedinte- şi prof. drd. Miruna Negrea –preşedintele actual al Fundaţiei-.Alături de aceştia, Fundaţia are şi membri de onoare din rândul personalităţilor marcante ale artei interpretative şi pedagogiei muzicale (pianiştii Roxana şi Valentin Gheorghiu, violoniştii Ioana şi Gabriel Croitoru, dirijorii Paul Popescu şi Cristian Brâncuşi, prof. univ. dr. Veturia Dimoftache, prof. univ. Suzana Szőrényi , conf. univ. dr. Dana Borşan, prof. univ. dr. Demetrius Popp -Germania-, prof. univ. MariaSlătinaru-Nistor, prof. univ. dr. Şerban Dimitrie Soreanu, conf. univ. dr. Eleonora Enăchescu, prof. Elisabeth Boucly -Franţa-, prof. Dan Grigoriu, dr. Adriana Le Guillou-Negrea -Franţa-, prof. Tereza Doina Sandu, prof. Horia Sabin Drăgoi, prof. Florian Nicolae Nistoroiu ş.a.).
Scopul primordial a fost şi este promovarea valorilor muzicale româneşti (interpreţi, compozitori, dirijori, etc.) prin :
- popularizarea creaţiei muzicale româneşti moderne şi contemporane;
- sprijin acordat tinerilor interpreţi pentru facilitarea prezenţei lor pe diferite scene şi în diferite competiţii interne şi internaţionale;
- organizarea unui concurs de interpretare muzicală şi, în viitor, de creaţie;
- susţinerea de simpozioane, conferinţe, emisiuni (Radio şi TV), concerte-lecţie care să reînvie interesul publicului pentru muzica cultă din repertoriul românesc şi universal.
Până în anul 2007, în limita posibilităţilor materiale, în conformitate cu obiectivul propus, sub egida Fundaţiei s-a realizat:
- în colaborare cu postul de radio ”S.O.S.-101,7 F.M.” , încă din anul 1992 există o emisiune muzicală bi-săptămânală intitulată ”Ora de muzică” în care este prezentată şi ilustrată creaţia unor mari muzicieni (realizată şi prezentată de Miruna Negrea şi Adrian Stoica).
- în colaborare cu Liceul de Artă Ploieşti, Fundaţia a putut răspunde invitaţiei la Festivalul de Muzică Franceză din anul 2000 de la Vernoux-en-Vivarais (Franţa) unde au fost susţinute o serie de concerte şi recitaluri. Membrii Fundaţiei nu au avut doar rolul de co-organizatori ci, în cadrul acestor spectacole, au evoluat alături de elevii Liceului ploieştean.
- în cadrul parteneriatului dintre Liceul de Muzică „George Enescu” din Bucureşti şi Fundaţia „M. Negrea”, în aprilie 2007, vicepreşedintele Fundaţiei, dl. Adrian Stoica a participat la întâlnirea anuală a liceelor de muzică din Europa care a avut loc la Dresda (Germania), prilej cu care au fost prezentate obiectivele Fundaţiei pentru crearea unor contacte cu organizaţiile similare din Europa. (O altă contribuţie a Fundaţiei a constat în punerea la dispoziţie a mijlocului de transport pentru profesorii şi elevii delegaţiei române).
- primind sprijinul material al unor societăţi comerciale, Fundaţia a putut facilita participarea unor tineri la concursuri internaţionale (de exemplu, pentru violonista Simina Croitoru, în Italia), la cursuri de vară (de exemplu, pentru Doina Stan, în Elveţia) sau la cursuri de Masterat (de exemplu, pentru studenta Dana Radu, la Bucureşti).
- primind sub forma unei donaţii un număr de 56 de costume pentru fanfară de la formaţia ”Stadmusik Bremgarten” din Elveţia, conducerea Fundaţiei a considerat că cei care trebuie să beneficieze de aceste costume sunt actorii şi muzicienii celor două secţii ale Teatrului ”Toma Caragiu” din Ploieşti (donându-le, la rândul ei acestei instituţii).
- în colaborare cu Muzeul Judeţean de Artă Prahova, încă din anul 2003 au avut loc o serie de conferinţe însoţite de micro-recitaluri cu titlul „Întâlnire cu Eutherpe”. La aceste recitaluri şi-au adus contribuţia , printre alţii, laureaţi ai Concursului Naţional de Interpretare „Marţian Negrea” şi chiar unii dintre membrii Fundaţiei.
- în anul 2001, lui Marţian Negrea i s-a conferit titlul de ”Cetăţean deOnoare”- post mortem al satului natal (Vurmloc, actualmente Valea Viilor, judeţul Sibiu). De asemenea, şcoala din sat a primit numele compozitorului. Contribuţia Fundaţiei la marcarea acestor evenimente este donaţia făcută comunei constând în partituri, imprimări cu lucrările Maestrului, o placă de marmură fixată pe casa în care s-a născut şi un basorelief (bronz pe suport de lemn) ce îi reprezintă profilul, semnat de regretatul sculptor Nicolae Kruch.
În virtutea obiectivelor declarate prin Statut, cea mai importantă realizare a Fundaţiei a fost iniţierea şi organizarea, începând din anul 1998 a Concursului Naţionalde Interpretare „Marţian Negrea”. Până acum au avut loc, la Ploieşti, nouă ediţii ale acestei competiţii deschise tinerilor având vârsta cuprinsă între 6 şi 30 de ani, indiferent de forma de învăţământ din care provin (de stat sau particulară). Concursul are cinci secţiuni: pian, canto, flaut, clarinet şi harpă. Prin repertoriul cerut, se caută familiarizarea tinerilor cu stiluri muzicale şi compozitori mai rar prezenţi în programele competiţiilor de acest gen.
Din Juriile ediţiilor precedente au făcut parte personalităţi ale pedagogiei şi artei interpretative româneşti ca : prof. Univ. Dr. Grigore Constantinescu (Universitatea Naţională de Muzică – Bucureşti – , preşedintele Fundaţiei „Mihail Jora”), prof. Univ. Dr. Şerban Dimitrie Soreanu (Universitatea Naţională de Muzică – Bucureşti, decanul Facultăţii de Interpretare Muzicală), conf. Univ. Dr. Adriana Bera (Academia de Muzică „Gheorghe Dima” – Cluj-Napoca), lector univ. Dr. ViniciusMoroianu (Universitatea Naţională de Muzică – Bucureşti –) prof.Horia Sabin Drăgoi (directorul Liceului de Muzică „George Enescu” – Bucureşti) şi prof.Mirela Cioschi (Liceul de Artă – Ploieşti) pentru secţiunea pian, conf. Univ. Dr. Eleonora Enăchescu (Universitatea Naţională de Muzică – Bucureşti), prof. Univ. Maria Slătinaru-Nistor (Universitatea Naţională de Muzică – Bucureşti –), prof. Univ. Georgeta Stoleriu (Universitatea Naţională de Muzică – Bucureşti – ), conf. Univ. Dr. Adriana Severin (Universitatea de Arte „George Enescu” – Iaşi –) şi lector univ. Dr. Luminiţa Heliana Munteanu (Facultatea de Muzică din cadrul Universităţii „Valahia” – Târgovişte) pentru secţiunea canto, prof. Univ.Nicolae Maxim (Facultatea de Muzică din cadrul Universităţii „Transilvania” – Braşov – , şef partidă flaut la Filarmonica „George Enescu” – Bucureşti –) prof. Tereza Sandu (directorul Liceului de Artă – Ploieşti), solist instrumentist şef partidădrd.Dorel Baicu-Simon (Filarmonica „Mihail Jora” – Bacău) şi artist instrumentist şef partidăAdrian Stoica (Filarmonica „Paul Constantinescu” – Ploieşti, prof. Asociat al Universităţii „Valahia” – Facultatea de Muzică –Târgovişte, vice-preşedintele Fundaţiei „M. Negrea”) pentru secţiunea flaut, solist instrumentist şef partidăDan Avramovici (Filarmonicia „George Enescu” – Bucureşti), solist instrumentist şef partidăEmil Vişenescu (Filarmonicia „George Enescu” – Bucureşti, prof. Asociat al Universităţii Naţionale de Muzică – Bucureşti) şi prof. Florian Nicolae Nistoroiu (Liceul de Artă – Ploieşti) pentru secţiunea clarinet şi compozitor CarmenPetra-Basacopol şi prof. Margareta Ignătescu-Prunner (Liceul de Muzică „George Enescu” – Bucureşti) pentru secţiunea harpă. |
|